Protest spontan al medicilor și asistenților la un spital din România. Care sunt nemulțumirile angajaților

Protest spontan al medicilor și asistenților la un spital din România. Care sunt nemulțumirile angajaților
Publicat: 11/06/2019, 14:55

Medicii și asistenții care lucrează la dispensarul TBC din Iași au protestat, marți, nemulțumiți că veniturile lor variază de la o lună la alta. Aceștia susțin că salariile au rămas la fel, dar că, fără să fie anunțați, sporul de periculozitate a fost diminuat de la o lună la alta.

Potrivit protestatarilor, au fost luni când salariile primite au scăzut cu circa 200 de lei. Mai mult decât atât, medicii și asistenții care lucrează anual cu aproximativ 3.800 de pacienți pe care îi diagnostichează cu TBC spun că ar trebui să primească sporul maxim de periculozitate, de 85 la sută.

„Legea spune cã dacă se umblă la o categorie din salariu trebuie să fiu anunțată. Nu am fost anunțată. Doar văd puțin, dar sigur, de câteva luni. Tot de câteva luni, mai bine de un an, ni s-a promis cã se va face evaluarea gradului de periculozitate la locul de muncă, lucru care nu s-a întâmplat nici pânã acum. Una e să vezi în fiecare zi tuberculoză, una e să ai 50 de paturi de tuberculoză și alta e să ai trei paturi și un caz maxim, să internezi tuberculoză”, a explicat Mihaela Archip, medic la Dispensarul TBC.

Angajații Spitalului de Pneumoftiziologie susțin că anul trecut au fost singurii din sistemul sanitar care nu au primit voucherele de vacanță.

„Voucherele de vacanță sunt considerate drept salarial. Practic, ar trebui sã fie o prioritate pentru manager acordarea voucherelor de vacanță. În principiu, cred cã pierderile se ridicã la 2.000, cam peste 2.500 lei. Noi militãm și pentru acest spor de risc pentru grad înalt de îmbolnãvire care se acordã diferențiat pe dispensarele TBC din țară, ceea ce nu este corect. Riscul este foarte mare. Incidența tuberculozei în România este cea mai mare din Europa, de 58 la 100.000 de locuitori. E un risc foarte mare. Noi suntem prima linie pe care o avem în cadrul rețelei sanitare privind infecția tuberculoasã și celelalte infecții. Practic, patologia infecțioasã este pe primul plan în dispensarul TBC, iar riscul de infectare este între 5 și 8 la sută față de celelalte categorii de personal”, a declarat Corina Horodniceanu, medic primar la dispensarul TBC din Iași.

Deși este subordonat Spitalului de Pneumoftiziolofgie, dispensarul are buget separat, prin programul național de TBC. Chiar și așa, banii sunt virați tot prin intermediul ordonatorului de credite, respectiv Consiliul Județean Iași.

Managerul spitalului susține că nu au fost modificate sporurile, ci că diferențele salariale sunt cauzate de zilele libere sau cele de concediu de odihnă.

„Nu este adevărat. Nu există venit micșorat de la o lună la alta. Este în funcție de ceea ce a muncit fiecare. Dacă există o diferență salarială este cauzată, posibil, concediilor de odihnă luate, pentru cã în concediul de odihnă nu se plătește acel spor în ziua respectivă. Asta poate să reprezinte o diferență salarială (…) În ceea ce privește sporurile, se dau conform buletinului de determinare care este la nivelul întregului spital, dispensarul TBC neavând răspundere juridică”, a declarat Cristina Grigorescu, managerul Spitalului de Pneoumoftiziologie din Iași.

Potrivit acesteia, a fost făcută o derogare și s-a reușit ca la întreg spitalul să fie acordat sporul de 65%.

„Este cel mai mare din țară în contextul în care buletinul de determinare este identic pe toate secțiile, inclusiv pe dispensar. Dacã există dispensare locale care au 1-2 medici și la care și-au permis autoritățile locale să le plãteascã 85% sporul maxim, asta este cu totul altceva, dar aici este vorba de 52 de persoane”, a mai spus Cristina Grigorescu.

Medicii dispensarului TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie au declarat că iau în calcul să solicită drepturile lor în instanță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
UNGURII ne dau lecții. Cum ne face Ungaria de rușine. Situația e dramatică
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×